Viața însăși este o mașină a timpului

viata este ca o masina a timpului - Melisa Matei 2023

Călătorim din trecut, în viitor și apoi înapoi în prezent în doar câteva fracțiuni de secundă. Proiectăm amintiri, ne imaginăm viața peste câțiva ani, pe urmă ne ancorăm din nou în momentul de acum. 

Fiecare persoană cu care interacționăm are puterea de a ne teleporta în momente diferite. Unele, ne amintesc de cineva dintr-o perioadă îndepărtată și aduc la suprafață emoții pe care le-am crezut pierdute. Altele, ne oferă viziune și ne motivează să lucrăm la visuri mărețe, planificând și vizualizând dorințele noastre. Iar câteva, chiar reușesc să dea sens prezentului și ne fac să fim recunoscători pentru ce avem, cât avem și cu cine avem. 

Locurile pe care le vizităm pot declanșa sentimente familiare din copilărie, proiecții imaginate în care ne adâncim la nesfârșit sau trăiri conștiente ce ne dezvăluie frumusețea a tot ce ne înconjoară. 

Activitățile în care alegem să investim timp și efort ne leagă de vremuri diferite și scot la iveală personalități specifice. Rolurile pe care le jucăm în viață sunt portaluri care duc spre dimensiuni separate, care sunt interconectate și coexistă. În funcție de rolul pe care îl adoptăm, trăim diverse experiențe.

Uneori, se întâmplă să ieșim de tot din rolurile noastre și să ne îmbrăcăm cu personalitatea altcuiva. Uităm cine suntem și continuăm să trăim viața unui străin. În aceste momente, irosim timpul prețios care ni s-a dat, pentru a fi pe placul altora sau pentru a ne ascunde de ceea ce suntem cu adevărat. Emoțiile joase ne împing să facem și decizii greșite, însă trebuie să ne amintim că am fost creați așa cum suntem cu un anumit scop. 

Zi de zi facem conexiuni între cele trei lumi, însă doar una este reală – cea de acum. 

Oricât de adevărat s-ar simți trecutul, el este distorsionat din cauza memoriei superficiale pe care o avem și influențată direct de nivelul de înțelegere, experiență și maturitate la care am ajuns. 

Viitorul ar putea arăta fabulos, însă este incert. Acesta poate fi schimbat oricând, în funcție de o grămadă de factori externi și interni. 

Trecutul este legat de iertare. Atunci când iertăm, renunțăm la speranța unui trecut mai bun. 

Viitorul este legat de un scop. Atunci când avem un scop, ne construim un viitor mai bun. 

Prezentul este legat de tot. Suntem aici datorită trecutului și viitorului. Când iertăm și ne urmăm scopul, atunci trăim în recunoștință și bucurie.

Prezentul este singurul loc în care putem trăi adevărul. Aici avem ocazia să înțelegem și să rezolvăm conflictele din trecut, precum și să lucrăm la un viitor strălucit. Fiecare alegere ne apropie sau ne îndepărtează de adevăr. Iar adevărul se regăsește întotdeauna în interiorul nostru, nu în exterior. 

Lasă un comentariu