Oamenii au fost învăţaţi să gândească, însă nu şi cum să îşi disciplineze gândurile.

tumblr_odrnwdxt9v1qbb77eo1_1280

Oamenii, ei obişnuiesc să ruineze micile lucruri frumoase. Cum? Creându-şi probleme cu ajutorul minţii. De ce? Fiindcă lor le place să sufere, le place să se victimizeze, le place să îşi complice viaţa, de aceea transformă simplul în complex şi ignoră pozitivul.
Gândirea a devenit o boală. Atâta timp cât foloseşti mintea pentru a-ţi genera probleme, faci abuz intelectual. Orice problemă se naşte, subzistă şi dispare. Dizolvarea ei va fi reuşită doar în momentul în care vei înceta să o mai întreţii cu gânduri negative. Păcat că oamenii deviază de la principal şi tind spre inutil. Odată ce imaginile provocate de dubii, frică şi nesiguranţă ajung să îţi invadeze mintea, apare confuzia şi lipsa de încredere în tine şi în cei din jur. Astfel se produce îngrijorarea, din care se naşte suferinţa.
Mintea omului este minunată, iar ea trebuie utilizată cu scopul de învăţa, de a reţine, de a procesa, de a evolua în cele din urmă. Oamenii au fost învăţaţi să gândească înainte de a vorbi; au fost sfătuiţi să îşi folosească mintea, dacă totuşi o au, însă nimeni nu i-a avertizat despre posibilitatea practicării acestui lucru într-un mod eronat. Nimeni nu le-a vorbit despre disciplinarea gândurilor. De ce ne mirăm atunci despre existenţa atâtor boli şi oameni nefericiţi care se plâng de viaţa lor?! Gândurile au efectul de a-ţi modela viaţa, iar felul în care percepi realitatea se datorează acestor gânduri pe care le deţii.
Dacă întâlneşti fericirea, nu te teme de posibila despărţire, doar trăieşte momentul şi apreciază frumuseţea cu care îţi îmbogăţeşte sufletul. Ai nevoie de încredere; doar aşa vei accepta lumea în care trăieşti.

Cunoaşte-te pe tine însuţi. Integrează-te în lumea ta psihologică. Explorează-ţi interiorul. Observă-ţi vibraţiile. Domesticeşte-ţi gândurile şi trăieşte-ţi prezentul, bucurându-te de simplitatea realităţii

Anunțuri

2 răspunsuri la „Oamenii au fost învăţaţi să gândească, însă nu şi cum să îşi disciplineze gândurile.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s