Etape din viaţă

tumblr_static_tumblr_static_5ur970iyqf0gs4g8sowwgs0ww_640

Viaţa. Experimentezi acest cuvânt de atâta timp; te-a făcut să treci printr-o mulţime de greutăţi, nu pentru că ai meritat să suferi, ci pentru că ai meritat să înveţi şi continui să înveţi cu fiecare pas făcut înainte; te-a schimbat, fără să te întrebe dacă vrei sau nu; te-a dezamăgit, nepăsându-i cât de multă durere ţi-a provocat; ţi-a furat oameni, i-a îndepărtat de tine sau pur şi simplu a considerat că timpul vostru împreună s-a scurs; ţi-a dat drastice palme prin eşecuri, demoralizându-te şi făcându-te să-ţi pierzi încrederea şi speranţa. Însă tot ea a fost cea care ţi-a dăruit şanse noi, care ţi-a dat o multitudine de oportunităţi, ţi-a deschis noi uşi, te-a ghidat spre alţi oameni, ţi-a arătat lumina, te-a maturizat şi a ajutat la dezvoltarea ta. Niciodată în viaţă, începuturile nu vor fi simple. Trebuie să fii testat, pentru a putea decide dacă eşti demn sau nu pentru ceea ce urmează să îţi ofere. Trebuie să treci prin etapa de iniţiere. Trebuie să ajungi de la sămânţă la fruct, însă aminteşte-ţi că, până să te transformi într-un fruct copt, ai nevoie de a fi o floare tânără şi firavă, care rezistă vântului puternic, care învinge ploaia torenţială şi care suportă razele arzătoare ale soarelui. Căci dacă nu o face, va cădea. O singură renunţare pentru ea înseamnă moarte, dar tu, pământean nemulţumit, tu ai mult mai multe şanse! Tu cazi odată şi cu voinţă te poti ridica, dar ea, dacă cade, totul dispare, căci de creangă să se agaţe ea nu se mai poate. Va veni momentul realizării faptului că lucrurile rele din viaţa ta, nu au fost întâmplătoare; au fost necesare. Suferinţa, dezamăgirea, răutatea, falsitatea, necinstea, critica, judecarea, invidia, indiferenţa, subaprecierea, acestea toate ţi-au pătat viaţa, dar într-un final te-au întărit. Ai sesizat că oamenii nu îţi pot face rău dacă tu nu le permiţi asta. Să nu recurgi niciodată la răzbunare, răutatea nu poate intra în sufletul celor înţelepţi, acele locuri au fost rezervate şi ocupate de adevăratele comori sufleteşti. Să nu renunţi, te rog! Oricât de imposibil ar părea la prima vedere, să ştii că nu este. Ai nevoie doar de amibiţie, de curaj, de suficientă motivaţie şi de sprijinul acelor oameni, care au avut încredere în tine de la bun început. Lucrurile pe care ţi le doreşti, visurile tale măreţe, lasă-le să-ţi devină planuri. Nu ezita! Lumea aşteaptă să o descoperi şi să te vadă trăind, nu regretând şi aşteptând.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s